Подборка: "Sfatul Țării" cu Anatol Ursu / Vali Buda, 16 дек 2018

Socialiştii vor să schimbe ministrul sănătăţii. Deputaţii PSRM au depus azi o moţiune simplă împotriva Ruxandei Glavan, document semnat de 22 de parlamentari. Tot din partea stângii politice, dar de această dată de la domnul nepreședinte - Igor Dodon, vine și refuzul de a acredita 3 ambasadori. Circulația automobilelor cu numere transnistrene va fi interzisă de la 1 aprilie. De cealaltă parte a Prutului lucruri frumoase continuă să se întâmple. Potrivit noii legi a salarizării, document care așteaptă să fie avizat, salariul MINIM al unui medic nu va putea fi mai mic de 1200 de Euro, iar unele cadre ar putea ajunge să primească până la 3600 de Euro, adică echivalentul a 75 de mii de lei moldoveneşti, LUNAR. Ordonanța 13, a fost în cele din urmă îngropată definitiv după ce președintele Iohannis a promulgat 2 legi în acest sens. Amintim că aceas Emisiunea Sfatul Țării din 24.02.2017. Invitat - Ana GUȚU

Tinerii Moldovei Centenar
54:04
7 КОММЕНТАРИЕВ
riadom svami
riadom svami
karaуl
Alexandru Elena
Alexandru Elena
Mai mare prostii nam auzit.
Елена Лунгану
Елена Лунгану
ВОЙ КУ РОМЫНИЯ ВОАСТРЭ ЦАР НОАСТРЭ АЦЬ СЭРЭЧИТО ШИЙ АЦЬ ФУРАТО НАЙ ПЕНТРУ ЧЕ СЭНЕ УНИМ КУ ЦЫГАНИЙ ЧЕЯ ЕЙ ВОР СЭ КОНДУКЭ ДОАР НОЙ СЭ ФИМ РОБЬ НУМАЙ БИНЕ СЭ РЭМЫНЕМ УНИКА ЦАРЭ МОЛДОВЕНЯСКЭ НОЙ СУНТЕМ МОЛДОВЕНЬ ДОАР НУ РОМЫНЬ НУ ЕСЕ НИМИК БУН КЭ ВОЙ ФАЧЕЦ ТОАТЕ ПРОБЛЕМЕЛЕ ЫН ЦАРЭ
Alexandru Elena
Alexandru Elena
Eata ce se screm unionistii,ca MOLDOVA co conduca Iohannis.
Елена Лунгану
Елена Лунгану
ДАЦЬ СО СКОАТЕМ НОЙ ДИН МЫНЕЛЕ ХОЦИЛОРСО КОНДУЧЕМ НОЙ КЭ СУНТЕМ МОЛДОВЕНЬ ШИ НУ РОМЫНЬ
Comoara Adevarului
Comoara Adevarului
astai tradatoare..unde se uita guvernu ...faceti leji avem constitutie...
Balaban Maria
Balaban Maria
vrem un trai decent,ca in UE cine nu doreste sa plece in Rusiea,noi avem cu rominii aceas limba si suntem un popor,un neam majoritatea cetatenilor din Moldova sau redobindit cetateniea asa ca 5O DE PROCENTE SUNT ROMANI

Раскадровка

Socialiştii vor să schimbe ministrul sănătăţii. Deputaţii PSRM au depus azi o moţiune simplă împotriva Ruxandei Glavan, document semnat de 22 de parlamentari. Tot din partea stângii politice, dar de această dată de la domnul nepreședinte - Igor Dodon, vine și refuzul de a acredita 3 ambasadori. Circulația automobilelor cu numere transnistrene va fi interzisă de la 1 aprilie. De cealaltă parte a Prutului lucruri frumoase continuă să se întâmple. Potrivit noii legi a salarizării, document care așteaptă să fie avizat, salariul MINIM al unui medic nu va putea fi mai mic de 1200 de Euro, iar unele cadre ar putea ajunge să primească până la 3600 de Euro, adică echivalentul a 75 de mii de lei moldoveneşti, LUNAR. Ordonanța 13, a fost în cele din urmă îngropată definitiv după ce președintele Iohannis a promulgat 2 legi în acest sens. Amintim că aceas Emisiunea Sfatul Țării din 24.02.2017. Invitat - Ana GUȚU
Видео: Socialiştii vor să schimbe ministrul sănătăţii. Deputaţii PSRM au depus azi o moţiune simplă împotriva Ruxandei Glavan, document semnat de 22 de parlamentari. Tot din partea stângii politice, dar de această dată de la domnul nepreședinte - Igor Dodon, vine și refuzul de a acredita 3 ambasadori. Circulația automobilelor cu numere transnistrene va fi interzisă de la 1 aprilie. De cealaltă parte a Prutului lucruri frumoase continuă să se întâmple. Potrivit noii legi a salarizării, document care așteaptă să fie avizat, salariul MINIM al unui medic nu va putea fi mai mic de 1200 de Euro, iar unele cadre ar putea ajunge să primească până la 3600 de Euro, adică echivalentul a 75 de mii de lei moldoveneşti, LUNAR. Ordonanța 13, a fost în cele din urmă îngropată definitiv după ce președintele Iohannis a promulgat 2 legi în acest sens. Amintim că aceas Emisiunea Sfatul Țării din 24.02.2017. Invitat - Ana GUȚU Видео: Socialiştii vor să schimbe ministrul sănătăţii. Deputaţii PSRM au depus azi o moţiune simplă împotriva Ruxandei Glavan, document semnat de 22 de parlamentari. Tot din partea stângii politice, dar de această dată de la domnul nepreședinte - Igor Dodon, vine și refuzul de a acredita 3 ambasadori. Circulația automobilelor cu numere transnistrene va fi interzisă de la 1 aprilie. De cealaltă parte a Prutului lucruri frumoase continuă să se întâmple. Potrivit noii legi a salarizării, document care așteaptă să fie avizat, salariul MINIM al unui medic nu va putea fi mai mic de 1200 de Euro, iar unele cadre ar putea ajunge să primească până la 3600 de Euro, adică echivalentul a 75 de mii de lei moldoveneşti, LUNAR. Ordonanța 13, a fost în cele din urmă îngropată definitiv după ce președintele Iohannis a promulgat 2 legi în acest sens. Amintim că aceas Emisiunea Sfatul Țării din 24.02.2017. Invitat - Ana GUȚU Видео: Socialiştii vor să schimbe ministrul sănătăţii. Deputaţii PSRM au depus azi o moţiune simplă împotriva Ruxandei Glavan, document semnat de 22 de parlamentari. Tot din partea stângii politice, dar de această dată de la domnul nepreședinte - Igor Dodon, vine și refuzul de a acredita 3 ambasadori. Circulația automobilelor cu numere transnistrene va fi interzisă de la 1 aprilie. De cealaltă parte a Prutului lucruri frumoase continuă să se întâmple. Potrivit noii legi a salarizării, document care așteaptă să fie avizat, salariul MINIM al unui medic nu va putea fi mai mic de 1200 de Euro, iar unele cadre ar putea ajunge să primească până la 3600 de Euro, adică echivalentul a 75 de mii de lei moldoveneşti, LUNAR. Ordonanța 13, a fost în cele din urmă îngropată definitiv după ce președintele Iohannis a promulgat 2 legi în acest sens. Amintim că aceas Emisiunea Sfatul Țării din 24.02.2017. Invitat - Ana GUȚU Видео: Socialiştii vor să schimbe ministrul sănătăţii. Deputaţii PSRM au depus azi o moţiune simplă împotriva Ruxandei Glavan, document semnat de 22 de parlamentari. Tot din partea stângii politice, dar de această dată de la domnul nepreședinte - Igor Dodon, vine și refuzul de a acredita 3 ambasadori. Circulația automobilelor cu numere transnistrene va fi interzisă de la 1 aprilie. De cealaltă parte a Prutului lucruri frumoase continuă să se întâmple. Potrivit noii legi a salarizării, document care așteaptă să fie avizat, salariul MINIM al unui medic nu va putea fi mai mic de 1200 de Euro, iar unele cadre ar putea ajunge să primească până la 3600 de Euro, adică echivalentul a 75 de mii de lei moldoveneşti, LUNAR. Ordonanța 13, a fost în cele din urmă îngropată definitiv după ce președintele Iohannis a promulgat 2 legi în acest sens. Amintim că aceas Emisiunea Sfatul Țării din 24.02.2017. Invitat - Ana GUȚU Видео: Socialiştii vor să schimbe ministrul sănătăţii. Deputaţii PSRM au depus azi o moţiune simplă împotriva Ruxandei Glavan, document semnat de 22 de parlamentari. Tot din partea stângii politice, dar de această dată de la domnul nepreședinte - Igor Dodon, vine și refuzul de a acredita 3 ambasadori. Circulația automobilelor cu numere transnistrene va fi interzisă de la 1 aprilie. De cealaltă parte a Prutului lucruri frumoase continuă să se întâmple. Potrivit noii legi a salarizării, document care așteaptă să fie avizat, salariul MINIM al unui medic nu va putea fi mai mic de 1200 de Euro, iar unele cadre ar putea ajunge să primească până la 3600 de Euro, adică echivalentul a 75 de mii de lei moldoveneşti, LUNAR. Ordonanța 13, a fost în cele din urmă îngropată definitiv după ce președintele Iohannis a promulgat 2 legi în acest sens. Amintim că aceas Emisiunea Sfatul Țării din 24.02.2017. Invitat - Ana GUȚU Видео: Socialiştii vor să schimbe ministrul sănătăţii. Deputaţii PSRM au depus azi o moţiune simplă împotriva Ruxandei Glavan, document semnat de 22 de parlamentari. Tot din partea stângii politice, dar de această dată de la domnul nepreședinte - Igor Dodon, vine și refuzul de a acredita 3 ambasadori. Circulația automobilelor cu numere transnistrene va fi interzisă de la 1 aprilie. De cealaltă parte a Prutului lucruri frumoase continuă să se întâmple. Potrivit noii legi a salarizării, document care așteaptă să fie avizat, salariul MINIM al unui medic nu va putea fi mai mic de 1200 de Euro, iar unele cadre ar putea ajunge să primească până la 3600 de Euro, adică echivalentul a 75 de mii de lei moldoveneşti, LUNAR. Ordonanța 13, a fost în cele din urmă îngropată definitiv după ce președintele Iohannis a promulgat 2 legi în acest sens. Amintim că aceas Emisiunea Sfatul Țării din 24.02.2017. Invitat - Ana GUȚU Видео: Socialiştii vor să schimbe ministrul sănătăţii. Deputaţii PSRM au depus azi o moţiune simplă împotriva Ruxandei Glavan, document semnat de 22 de parlamentari. Tot din partea stângii politice, dar de această dată de la domnul nepreședinte - Igor Dodon, vine și refuzul de a acredita 3 ambasadori. Circulația automobilelor cu numere transnistrene va fi interzisă de la 1 aprilie. De cealaltă parte a Prutului lucruri frumoase continuă să se întâmple. Potrivit noii legi a salarizării, document care așteaptă să fie avizat, salariul MINIM al unui medic nu va putea fi mai mic de 1200 de Euro, iar unele cadre ar putea ajunge să primească până la 3600 de Euro, adică echivalentul a 75 de mii de lei moldoveneşti, LUNAR. Ordonanța 13, a fost în cele din urmă îngropată definitiv după ce președintele Iohannis a promulgat 2 legi în acest sens. Amintim că aceas Emisiunea Sfatul Țării din 24.02.2017. Invitat - Ana GUȚU Видео: Socialiştii vor să schimbe ministrul sănătăţii. Deputaţii PSRM au depus azi o moţiune simplă împotriva Ruxandei Glavan, document semnat de 22 de parlamentari. Tot din partea stângii politice, dar de această dată de la domnul nepreședinte - Igor Dodon, vine și refuzul de a acredita 3 ambasadori. Circulația automobilelor cu numere transnistrene va fi interzisă de la 1 aprilie. De cealaltă parte a Prutului lucruri frumoase continuă să se întâmple. Potrivit noii legi a salarizării, document care așteaptă să fie avizat, salariul MINIM al unui medic nu va putea fi mai mic de 1200 de Euro, iar unele cadre ar putea ajunge să primească până la 3600 de Euro, adică echivalentul a 75 de mii de lei moldoveneşti, LUNAR. Ordonanța 13, a fost în cele din urmă îngropată definitiv după ce președintele Iohannis a promulgat 2 legi în acest sens. Amintim că aceas Emisiunea Sfatul Țării din 24.02.2017. Invitat - Ana GUȚU Видео: Socialiştii vor să schimbe ministrul sănătăţii. Deputaţii PSRM au depus azi o moţiune simplă împotriva Ruxandei Glavan, document semnat de 22 de parlamentari. Tot din partea stângii politice, dar de această dată de la domnul nepreședinte - Igor Dodon, vine și refuzul de a acredita 3 ambasadori. Circulația automobilelor cu numere transnistrene va fi interzisă de la 1 aprilie. De cealaltă parte a Prutului lucruri frumoase continuă să se întâmple. Potrivit noii legi a salarizării, document care așteaptă să fie avizat, salariul MINIM al unui medic nu va putea fi mai mic de 1200 de Euro, iar unele cadre ar putea ajunge să primească până la 3600 de Euro, adică echivalentul a 75 de mii de lei moldoveneşti, LUNAR. Ordonanța 13, a fost în cele din urmă îngropată definitiv după ce președintele Iohannis a promulgat 2 legi în acest sens. Amintim că aceas Emisiunea Sfatul Țării din 24.02.2017. Invitat - Ana GUȚU Видео: Socialiştii vor să schimbe ministrul sănătăţii. Deputaţii PSRM au depus azi o moţiune simplă împotriva Ruxandei Glavan, document semnat de 22 de parlamentari. Tot din partea stângii politice, dar de această dată de la domnul nepreședinte - Igor Dodon, vine și refuzul de a acredita 3 ambasadori. Circulația automobilelor cu numere transnistrene va fi interzisă de la 1 aprilie. De cealaltă parte a Prutului lucruri frumoase continuă să se întâmple. Potrivit noii legi a salarizării, document care așteaptă să fie avizat, salariul MINIM al unui medic nu va putea fi mai mic de 1200 de Euro, iar unele cadre ar putea ajunge să primească până la 3600 de Euro, adică echivalentul a 75 de mii de lei moldoveneşti, LUNAR. Ordonanța 13, a fost în cele din urmă îngropată definitiv după ce președintele Iohannis a promulgat 2 legi în acest sens. Amintim că aceas Emisiunea Sfatul Țării din 24.02.2017. Invitat - Ana GUȚU Видео: Socialiştii vor să schimbe ministrul sănătăţii. Deputaţii PSRM au depus azi o moţiune simplă împotriva Ruxandei Glavan, document semnat de 22 de parlamentari. Tot din partea stângii politice, dar de această dată de la domnul nepreședinte - Igor Dodon, vine și refuzul de a acredita 3 ambasadori. Circulația automobilelor cu numere transnistrene va fi interzisă de la 1 aprilie. De cealaltă parte a Prutului lucruri frumoase continuă să se întâmple. Potrivit noii legi a salarizării, document care așteaptă să fie avizat, salariul MINIM al unui medic nu va putea fi mai mic de 1200 de Euro, iar unele cadre ar putea ajunge să primească până la 3600 de Euro, adică echivalentul a 75 de mii de lei moldoveneşti, LUNAR. Ordonanța 13, a fost în cele din urmă îngropată definitiv după ce președintele Iohannis a promulgat 2 legi în acest sens. Amintim că aceas Emisiunea Sfatul Țării din 24.02.2017. Invitat - Ana GUȚU Видео: Socialiştii vor să schimbe ministrul sănătăţii. Deputaţii PSRM au depus azi o moţiune simplă împotriva Ruxandei Glavan, document semnat de 22 de parlamentari. Tot din partea stângii politice, dar de această dată de la domnul nepreședinte - Igor Dodon, vine și refuzul de a acredita 3 ambasadori. Circulația automobilelor cu numere transnistrene va fi interzisă de la 1 aprilie. De cealaltă parte a Prutului lucruri frumoase continuă să se întâmple. Potrivit noii legi a salarizării, document care așteaptă să fie avizat, salariul MINIM al unui medic nu va putea fi mai mic de 1200 de Euro, iar unele cadre ar putea ajunge să primească până la 3600 de Euro, adică echivalentul a 75 de mii de lei moldoveneşti, LUNAR. Ordonanța 13, a fost în cele din urmă îngropată definitiv după ce președintele Iohannis a promulgat 2 legi în acest sens. Amintim că aceas Emisiunea Sfatul Țării din 24.02.2017. Invitat - Ana GUȚU Видео: Socialiştii vor să schimbe ministrul sănătăţii. Deputaţii PSRM au depus azi o moţiune simplă împotriva Ruxandei Glavan, document semnat de 22 de parlamentari. Tot din partea stângii politice, dar de această dată de la domnul nepreședinte - Igor Dodon, vine și refuzul de a acredita 3 ambasadori. Circulația automobilelor cu numere transnistrene va fi interzisă de la 1 aprilie. De cealaltă parte a Prutului lucruri frumoase continuă să se întâmple. Potrivit noii legi a salarizării, document care așteaptă să fie avizat, salariul MINIM al unui medic nu va putea fi mai mic de 1200 de Euro, iar unele cadre ar putea ajunge să primească până la 3600 de Euro, adică echivalentul a 75 de mii de lei moldoveneşti, LUNAR. Ordonanța 13, a fost în cele din urmă îngropată definitiv după ce președintele Iohannis a promulgat 2 legi în acest sens. Amintim că aceas Emisiunea Sfatul Țării din 24.02.2017. Invitat - Ana GUȚU Видео: Socialiştii vor să schimbe ministrul sănătăţii. Deputaţii PSRM au depus azi o moţiune simplă împotriva Ruxandei Glavan, document semnat de 22 de parlamentari. Tot din partea stângii politice, dar de această dată de la domnul nepreședinte - Igor Dodon, vine și refuzul de a acredita 3 ambasadori. Circulația automobilelor cu numere transnistrene va fi interzisă de la 1 aprilie. De cealaltă parte a Prutului lucruri frumoase continuă să se întâmple. Potrivit noii legi a salarizării, document care așteaptă să fie avizat, salariul MINIM al unui medic nu va putea fi mai mic de 1200 de Euro, iar unele cadre ar putea ajunge să primească până la 3600 de Euro, adică echivalentul a 75 de mii de lei moldoveneşti, LUNAR. Ordonanța 13, a fost în cele din urmă îngropată definitiv după ce președintele Iohannis a promulgat 2 legi în acest sens. Amintim că aceas Emisiunea Sfatul Țării din 24.02.2017. Invitat - Ana GUȚU Видео: Socialiştii vor să schimbe ministrul sănătăţii. Deputaţii PSRM au depus azi o moţiune simplă împotriva Ruxandei Glavan, document semnat de 22 de parlamentari. Tot din partea stângii politice, dar de această dată de la domnul nepreședinte - Igor Dodon, vine și refuzul de a acredita 3 ambasadori. Circulația automobilelor cu numere transnistrene va fi interzisă de la 1 aprilie. De cealaltă parte a Prutului lucruri frumoase continuă să se întâmple. Potrivit noii legi a salarizării, document care așteaptă să fie avizat, salariul MINIM al unui medic nu va putea fi mai mic de 1200 de Euro, iar unele cadre ar putea ajunge să primească până la 3600 de Euro, adică echivalentul a 75 de mii de lei moldoveneşti, LUNAR. Ordonanța 13, a fost în cele din urmă îngropată definitiv după ce președintele Iohannis a promulgat 2 legi în acest sens. Amintim că aceas Emisiunea Sfatul Țării din 24.02.2017. Invitat - Ana GUȚU Видео: Socialiştii vor să schimbe ministrul sănătăţii. Deputaţii PSRM au depus azi o moţiune simplă împotriva Ruxandei Glavan, document semnat de 22 de parlamentari. Tot din partea stângii politice, dar de această dată de la domnul nepreședinte - Igor Dodon, vine și refuzul de a acredita 3 ambasadori. Circulația automobilelor cu numere transnistrene va fi interzisă de la 1 aprilie. De cealaltă parte a Prutului lucruri frumoase continuă să se întâmple. Potrivit noii legi a salarizării, document care așteaptă să fie avizat, salariul MINIM al unui medic nu va putea fi mai mic de 1200 de Euro, iar unele cadre ar putea ajunge să primească până la 3600 de Euro, adică echivalentul a 75 de mii de lei moldoveneşti, LUNAR. Ordonanța 13, a fost în cele din urmă îngropată definitiv după ce președintele Iohannis a promulgat 2 legi în acest sens. Amintim că aceas Emisiunea Sfatul Țării din 24.02.2017. Invitat - Ana GUȚU Видео: Socialiştii vor să schimbe ministrul sănătăţii. Deputaţii PSRM au depus azi o moţiune simplă împotriva Ruxandei Glavan, document semnat de 22 de parlamentari. Tot din partea stângii politice, dar de această dată de la domnul nepreședinte - Igor Dodon, vine și refuzul de a acredita 3 ambasadori. Circulația automobilelor cu numere transnistrene va fi interzisă de la 1 aprilie. De cealaltă parte a Prutului lucruri frumoase continuă să se întâmple. Potrivit noii legi a salarizării, document care așteaptă să fie avizat, salariul MINIM al unui medic nu va putea fi mai mic de 1200 de Euro, iar unele cadre ar putea ajunge să primească până la 3600 de Euro, adică echivalentul a 75 de mii de lei moldoveneşti, LUNAR. Ordonanța 13, a fost în cele din urmă îngropată definitiv după ce președintele Iohannis a promulgat 2 legi în acest sens. Amintim că aceas Emisiunea Sfatul Țării din 24.02.2017. Invitat - Ana GUȚU Видео: Socialiştii vor să schimbe ministrul sănătăţii. Deputaţii PSRM au depus azi o moţiune simplă împotriva Ruxandei Glavan, document semnat de 22 de parlamentari. Tot din partea stângii politice, dar de această dată de la domnul nepreședinte - Igor Dodon, vine și refuzul de a acredita 3 ambasadori. Circulația automobilelor cu numere transnistrene va fi interzisă de la 1 aprilie. De cealaltă parte a Prutului lucruri frumoase continuă să se întâmple. Potrivit noii legi a salarizării, document care așteaptă să fie avizat, salariul MINIM al unui medic nu va putea fi mai mic de 1200 de Euro, iar unele cadre ar putea ajunge să primească până la 3600 de Euro, adică echivalentul a 75 de mii de lei moldoveneşti, LUNAR. Ordonanța 13, a fost în cele din urmă îngropată definitiv după ce președintele Iohannis a promulgat 2 legi în acest sens. Amintim că aceas Emisiunea Sfatul Țării din 24.02.2017. Invitat - Ana GUȚU Видео: Socialiştii vor să schimbe ministrul sănătăţii. Deputaţii PSRM au depus azi o moţiune simplă împotriva Ruxandei Glavan, document semnat de 22 de parlamentari. Tot din partea stângii politice, dar de această dată de la domnul nepreședinte - Igor Dodon, vine și refuzul de a acredita 3 ambasadori. Circulația automobilelor cu numere transnistrene va fi interzisă de la 1 aprilie. De cealaltă parte a Prutului lucruri frumoase continuă să se întâmple. Potrivit noii legi a salarizării, document care așteaptă să fie avizat, salariul MINIM al unui medic nu va putea fi mai mic de 1200 de Euro, iar unele cadre ar putea ajunge să primească până la 3600 de Euro, adică echivalentul a 75 de mii de lei moldoveneşti, LUNAR. Ordonanța 13, a fost în cele din urmă îngropată definitiv după ce președintele Iohannis a promulgat 2 legi în acest sens. Amintim că aceas Emisiunea Sfatul Țării din 24.02.2017. Invitat - Ana GUȚU Видео: Socialiştii vor să schimbe ministrul sănătăţii. Deputaţii PSRM au depus azi o moţiune simplă împotriva Ruxandei Glavan, document semnat de 22 de parlamentari. Tot din partea stângii politice, dar de această dată de la domnul nepreședinte - Igor Dodon, vine și refuzul de a acredita 3 ambasadori. Circulația automobilelor cu numere transnistrene va fi interzisă de la 1 aprilie. De cealaltă parte a Prutului lucruri frumoase continuă să se întâmple. Potrivit noii legi a salarizării, document care așteaptă să fie avizat, salariul MINIM al unui medic nu va putea fi mai mic de 1200 de Euro, iar unele cadre ar putea ajunge să primească până la 3600 de Euro, adică echivalentul a 75 de mii de lei moldoveneşti, LUNAR. Ordonanța 13, a fost în cele din urmă îngropată definitiv după ce președintele Iohannis a promulgat 2 legi în acest sens. Amintim că aceas Emisiunea Sfatul Țării din 24.02.2017. Invitat - Ana GUȚU Видео: Socialiştii vor să schimbe ministrul sănătăţii. Deputaţii PSRM au depus azi o moţiune simplă împotriva Ruxandei Glavan, document semnat de 22 de parlamentari. Tot din partea stângii politice, dar de această dată de la domnul nepreședinte - Igor Dodon, vine și refuzul de a acredita 3 ambasadori. Circulația automobilelor cu numere transnistrene va fi interzisă de la 1 aprilie. De cealaltă parte a Prutului lucruri frumoase continuă să se întâmple. Potrivit noii legi a salarizării, document care așteaptă să fie avizat, salariul MINIM al unui medic nu va putea fi mai mic de 1200 de Euro, iar unele cadre ar putea ajunge să primească până la 3600 de Euro, adică echivalentul a 75 de mii de lei moldoveneşti, LUNAR. Ordonanța 13, a fost în cele din urmă îngropată definitiv după ce președintele Iohannis a promulgat 2 legi în acest sens. Amintim că aceas Emisiunea Sfatul Țării din 24.02.2017. Invitat - Ana GUȚU Видео: Socialiştii vor să schimbe ministrul sănătăţii. Deputaţii PSRM au depus azi o moţiune simplă împotriva Ruxandei Glavan, document semnat de 22 de parlamentari. Tot din partea stângii politice, dar de această dată de la domnul nepreședinte - Igor Dodon, vine și refuzul de a acredita 3 ambasadori. Circulația automobilelor cu numere transnistrene va fi interzisă de la 1 aprilie. De cealaltă parte a Prutului lucruri frumoase continuă să se întâmple. Potrivit noii legi a salarizării, document care așteaptă să fie avizat, salariul MINIM al unui medic nu va putea fi mai mic de 1200 de Euro, iar unele cadre ar putea ajunge să primească până la 3600 de Euro, adică echivalentul a 75 de mii de lei moldoveneşti, LUNAR. Ordonanța 13, a fost în cele din urmă îngropată definitiv după ce președintele Iohannis a promulgat 2 legi în acest sens. Amintim că aceas Emisiunea Sfatul Țării din 24.02.2017. Invitat - Ana GUȚU Видео: Socialiştii vor să schimbe ministrul sănătăţii. Deputaţii PSRM au depus azi o moţiune simplă împotriva Ruxandei Glavan, document semnat de 22 de parlamentari. Tot din partea stângii politice, dar de această dată de la domnul nepreședinte - Igor Dodon, vine și refuzul de a acredita 3 ambasadori. Circulația automobilelor cu numere transnistrene va fi interzisă de la 1 aprilie. De cealaltă parte a Prutului lucruri frumoase continuă să se întâmple. Potrivit noii legi a salarizării, document care așteaptă să fie avizat, salariul MINIM al unui medic nu va putea fi mai mic de 1200 de Euro, iar unele cadre ar putea ajunge să primească până la 3600 de Euro, adică echivalentul a 75 de mii de lei moldoveneşti, LUNAR. Ordonanța 13, a fost în cele din urmă îngropată definitiv după ce președintele Iohannis a promulgat 2 legi în acest sens. Amintim că aceas Emisiunea Sfatul Țării din 24.02.2017. Invitat - Ana GUȚU Видео: Socialiştii vor să schimbe ministrul sănătăţii. Deputaţii PSRM au depus azi o moţiune simplă împotriva Ruxandei Glavan, document semnat de 22 de parlamentari. Tot din partea stângii politice, dar de această dată de la domnul nepreședinte - Igor Dodon, vine și refuzul de a acredita 3 ambasadori. Circulația automobilelor cu numere transnistrene va fi interzisă de la 1 aprilie. De cealaltă parte a Prutului lucruri frumoase continuă să se întâmple. Potrivit noii legi a salarizării, document care așteaptă să fie avizat, salariul MINIM al unui medic nu va putea fi mai mic de 1200 de Euro, iar unele cadre ar putea ajunge să primească până la 3600 de Euro, adică echivalentul a 75 de mii de lei moldoveneşti, LUNAR. Ordonanța 13, a fost în cele din urmă îngropată definitiv după ce președintele Iohannis a promulgat 2 legi în acest sens. Amintim că aceas Emisiunea Sfatul Țării din 24.02.2017. Invitat - Ana GUȚU Видео: Socialiştii vor să schimbe ministrul sănătăţii. Deputaţii PSRM au depus azi o moţiune simplă împotriva Ruxandei Glavan, document semnat de 22 de parlamentari. Tot din partea stângii politice, dar de această dată de la domnul nepreședinte - Igor Dodon, vine și refuzul de a acredita 3 ambasadori. Circulația automobilelor cu numere transnistrene va fi interzisă de la 1 aprilie. De cealaltă parte a Prutului lucruri frumoase continuă să se întâmple. Potrivit noii legi a salarizării, document care așteaptă să fie avizat, salariul MINIM al unui medic nu va putea fi mai mic de 1200 de Euro, iar unele cadre ar putea ajunge să primească până la 3600 de Euro, adică echivalentul a 75 de mii de lei moldoveneşti, LUNAR. Ordonanța 13, a fost în cele din urmă îngropată definitiv după ce președintele Iohannis a promulgat 2 legi în acest sens. Amintim că aceas Emisiunea Sfatul Țării din 24.02.2017. Invitat - Ana GUȚU Видео: Socialiştii vor să schimbe ministrul sănătăţii. Deputaţii PSRM au depus azi o moţiune simplă împotriva Ruxandei Glavan, document semnat de 22 de parlamentari. Tot din partea stângii politice, dar de această dată de la domnul nepreședinte - Igor Dodon, vine și refuzul de a acredita 3 ambasadori. Circulația automobilelor cu numere transnistrene va fi interzisă de la 1 aprilie. De cealaltă parte a Prutului lucruri frumoase continuă să se întâmple. Potrivit noii legi a salarizării, document care așteaptă să fie avizat, salariul MINIM al unui medic nu va putea fi mai mic de 1200 de Euro, iar unele cadre ar putea ajunge să primească până la 3600 de Euro, adică echivalentul a 75 de mii de lei moldoveneşti, LUNAR. Ordonanța 13, a fost în cele din urmă îngropată definitiv după ce președintele Iohannis a promulgat 2 legi în acest sens. Amintim că aceas Emisiunea Sfatul Țării din 24.02.2017. Invitat - Ana GUȚU Видео: Socialiştii vor să schimbe ministrul sănătăţii. Deputaţii PSRM au depus azi o moţiune simplă împotriva Ruxandei Glavan, document semnat de 22 de parlamentari. Tot din partea stângii politice, dar de această dată de la domnul nepreședinte - Igor Dodon, vine și refuzul de a acredita 3 ambasadori. Circulația automobilelor cu numere transnistrene va fi interzisă de la 1 aprilie. De cealaltă parte a Prutului lucruri frumoase continuă să se întâmple. Potrivit noii legi a salarizării, document care așteaptă să fie avizat, salariul MINIM al unui medic nu va putea fi mai mic de 1200 de Euro, iar unele cadre ar putea ajunge să primească până la 3600 de Euro, adică echivalentul a 75 de mii de lei moldoveneşti, LUNAR. Ordonanța 13, a fost în cele din urmă îngropată definitiv după ce președintele Iohannis a promulgat 2 legi în acest sens. Amintim că aceas Emisiunea Sfatul Țării din 24.02.2017. Invitat - Ana GUȚU Видео: Socialiştii vor să schimbe ministrul sănătăţii. Deputaţii PSRM au depus azi o moţiune simplă împotriva Ruxandei Glavan, document semnat de 22 de parlamentari. Tot din partea stângii politice, dar de această dată de la domnul nepreședinte - Igor Dodon, vine și refuzul de a acredita 3 ambasadori. Circulația automobilelor cu numere transnistrene va fi interzisă de la 1 aprilie. De cealaltă parte a Prutului lucruri frumoase continuă să se întâmple. Potrivit noii legi a salarizării, document care așteaptă să fie avizat, salariul MINIM al unui medic nu va putea fi mai mic de 1200 de Euro, iar unele cadre ar putea ajunge să primească până la 3600 de Euro, adică echivalentul a 75 de mii de lei moldoveneşti, LUNAR. Ordonanța 13, a fost în cele din urmă îngropată definitiv după ce președintele Iohannis a promulgat 2 legi în acest sens. Amintim că aceas Emisiunea Sfatul Țării din 24.02.2017. Invitat - Ana GUȚU Видео: Socialiştii vor să schimbe ministrul sănătăţii. Deputaţii PSRM au depus azi o moţiune simplă împotriva Ruxandei Glavan, document semnat de 22 de parlamentari. Tot din partea stângii politice, dar de această dată de la domnul nepreședinte - Igor Dodon, vine și refuzul de a acredita 3 ambasadori. Circulația automobilelor cu numere transnistrene va fi interzisă de la 1 aprilie. De cealaltă parte a Prutului lucruri frumoase continuă să se întâmple. Potrivit noii legi a salarizării, document care așteaptă să fie avizat, salariul MINIM al unui medic nu va putea fi mai mic de 1200 de Euro, iar unele cadre ar putea ajunge să primească până la 3600 de Euro, adică echivalentul a 75 de mii de lei moldoveneşti, LUNAR. Ordonanța 13, a fost în cele din urmă îngropată definitiv după ce președintele Iohannis a promulgat 2 legi în acest sens. Amintim că aceas Emisiunea Sfatul Țării din 24.02.2017. Invitat - Ana GUȚU Видео: Socialiştii vor să schimbe ministrul sănătăţii. Deputaţii PSRM au depus azi o moţiune simplă împotriva Ruxandei Glavan, document semnat de 22 de parlamentari. Tot din partea stângii politice, dar de această dată de la domnul nepreședinte - Igor Dodon, vine și refuzul de a acredita 3 ambasadori. Circulația automobilelor cu numere transnistrene va fi interzisă de la 1 aprilie. De cealaltă parte a Prutului lucruri frumoase continuă să se întâmple. Potrivit noii legi a salarizării, document care așteaptă să fie avizat, salariul MINIM al unui medic nu va putea fi mai mic de 1200 de Euro, iar unele cadre ar putea ajunge să primească până la 3600 de Euro, adică echivalentul a 75 de mii de lei moldoveneşti, LUNAR. Ordonanța 13, a fost în cele din urmă îngropată definitiv după ce președintele Iohannis a promulgat 2 legi în acest sens. Amintim că aceas Emisiunea Sfatul Țării din 24.02.2017. Invitat - Ana GUȚU